Religie si Societate

Pana in clipa in care il primim pe Hristos in noi traim intr-o stare de incertitudine si angoasa, intr-o stare de deznadejde si intuneric. Omnul se naste si traieste intr-o permanenta stare de incertitudine si lipsa de siguranta ce ii afectaza in permaneta psihicul. E acea stare de nesiguranta-de a nu cunoaste ce ti se poate intampla.

Daca Dumnezeu ni l-a dat pe Fiul sau, iar Hristos ne-a dat revelatia si adevarul, oare cine ne va da puterea de decizie? Raspunsul este foarte simplu: noi! Am facut acesta scurta introducere tocmai pentru a sublinia faptul ca atunci cand suntem pusi sa luam decizii trabuie sa le luam singuri. Haotararea omului e insingurata si totodata foarte grea mai ales in fata unei dileme sau ale unei constrangeri.

In sensul acesta Hristos ne lasa liberi in a lua decizii. Libertatea umana este mare iar puterea de decizie a oamenilor este nemarginita. Totusi se poate spune ca libertatea nu este numai un drept ci si un risc asumat al fiecaruia dintre noi

Ramane la latitudinea fiecaruia sa decida ce cale urmeaza: aceea de a fi liberi in decizii gresite si pacat sau aceea de a trai in liberatatea desavarsita pe care ne-o confera Hristos.

Daca pana acum m-am axat numai pe descrieri ambigue si reci care au dus defapt numai la o conceptualizare si o plasare a religiei ( crestine in cazul de fata… ) in sfarsit a venit timpul sa descriu cu adevarat ceea ce cred eu ca inseamna sa fi crestin, adica a crede in Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.

Nu voi veni cu temeiuri dogmatice dar voi incerca sa aduc in discutie partea cea mai frumoasa pe care omul poate sa o perceapa si sa o simta: trairea in Hristos.

Astfel permiteti-mi sa afirm ca credinta in Hristos nu e numai cumintenie lumeasca, formalism sau doar literatura rafinata, pilda buna, si delir, Hristos e mai mult decat toate la un loc si le depaseste intru toate. Transfigurare si transcendenta este cu adevarat extaz dar nu delir, fantezie sau ameteala. Acesta forma ritualica exagerata pe care o practica foarte multi asa-zisi ,,crestini”( macar cei care se pretind a fi…) ce exista si in prezent, se oficia in vechime numai de catre popoarele pagane si primitive. Unii Sfinti Pariniti au socotit exatazul inteles sub forma unei bucurii nemarginite care nutreste in om atunci cand il simte pe Dumnezeu aproape, ca fiind legat de inceperea unei vieti mistice si putenic inradacinate in iubirea de Dumnezeu. Insa cu timpul aceste ,,stari” frenetice si agitate sunt inlocuite de calm si fericire interioara , o liniste ce patrunde pana in esenta umana.

De aceea as afirma ca religia crestina si Crestinismul in general nu ar trebui sa abia vreo legatura cu orice credinta ce promoveaza frenezia si aluneca incet spre caile stupoarei sau ale absurdului. Hristos ne indeamna sa fim simpli, moderati si tocmai de aceea in extazul crestin fiinta umana nu incetaza a fi rationala.

Inlaturerea magiei si sfarsitul domniei invizibilului

Titlul de mai sus este expresia lui Max Weber  care sugera ca inlaturarea magiei este o tehnica a salvarii ce poate conduce intr-un final la eliberarea de lumea vrajita-de religie; ca factor al progresului uman. Totusi in acest context religia crestina si ma refer in general la lumea  occidentala, nu este data la o parte sau abandonata ci considerata a fi un factor matricial si determinant al istoriei si al gandirii europene ce a influentat decisiv modul de reportare si perceptiei umane asupra  vietii.

Oare sa percepem Crestinismul ca fiind ,,religia iesirii din religie?” adica o religie apartinatoare unei societati ,,post-religioase”? . Raspunsul la acesta intrebare e simplu: daca in trecut regele era trimisul lui Dumnezeu pe pamant, in societatea contaporana cetatea traieste deja fara zei care totusi supravietuiesc. Ceea ce a murit este puterea lor. Acesta expresie plastica si cosmetizata nu face decat sa intareasca afirmatia modernismului precum ca omul a evoluat si datorita culturii religiaose, ca factor de civilizare si progres,iar  tocmai in acest fel s-a pierdut si o parte a sentimentului religios.

Intrebarea mea logica ar fi: cat timp va mai dura declinul religiei si incotro se indreapta Biserica, ca reprezentanta a lui Dumnezeu ?

Lumea de astazi mai cu seama societatea nu poate fi construita numai din mortar si caramizi-adica numai din relatii tipice moderne sau din institutii stabile. Este nevoie de un sector cultural puternic vital, si ma refer aici la religie, pentru oamenii sa se poata raporta la ceva superior lor.

Avand in vedere ca traim in Europa ce poate fi considerata unul din leaganele civilizatiei, o comunitate a diveristatii si a culturii  intr-un spatiu comun ce intruneste mai multe limbi, teritorii, oameni si mosteniri istorice; ne face se ne simtim mai crestini sau mai buni decat altii? Oare in acest spatiu in care a aparut Crestinismul sentimentul religios este mai puternic?

Apare astfel intrebarea logica: care este oare rolul religiei si al Bisericii in acesta Europa ce pare a fi imbatranita si totusi moderna?  Asemenea problematica poate fi reglementata atat institutional cat si prin dialog comun intre diferitele institutii europene, comunitatiile religioase sau forumurile academice.
La nivel european Uniunea Europeana respecta toate religiile promovand respectul reciproc si toleranta. Inca din anii 80 Comisia Europeana a inceracat sa realizaze un dialog si o intergrare a Bisericii, si ma refer aici in sens general la ea ca institutie religioasa, in procesele decizionale al UE in special cu scopul de a imbunatatii dialogul dinter diferitele culturi si implicit religii ce existau dintotdeauna in acest spatiu..

Ar fi o gresala sa legalizam principiile politice care ignora religia sau care exclud religiozitatea din sfera si din dezbatera publica ,,Incluziunea religiei” ar trebui sa fie cuvantul potrivit ce face legatura dintre politica si cultura.  In opinia mea nu cerd ca religia si politica sau mai bine zis conflictul dintre ele, reprezinta cu adevara problema Uniunii Europene ce se chinuie sa-i multumeasca pe toti.

Dintotdeauna religia in special cea crestina ocupa un rol importatt in cultura si in sociteta europeana,iar autoritatiile publice au in plus un motiv strategic de a umple golul lasat de distantarea fata de religie in decursul timpului. Spatiul ramas in urma rupturii dintre Stat si Bis  nu ar trebui sa raman gol pentru mult timp !

Este de datoria noastra de europeni sa initiem o reconciliere si o recunoastere a comunitatiilor religioase ca intreg din care facem parte. As fi foarte fericit daca s-ar permite atat conceptiei seculare cat si celei religioase sa afle ce au in comun si ce le diferenteaza. DIALOGUL-este cel care poate realize acest lucru intr-o societete pluralista si democrata ce ne asigura libertate de exprimare si siguranta
Un imperativ moral ar trebui sa influenteze politica Uniunii: bazele religioase si cele umaniste sunt fortele ce au condus la realizarea marii familii europene!